Daca imi astern gandurile pe "o coala de hartie", cat timp scriu uit de durerea mea, de cosmarul din care tot astept sa ma trezesc......Sper sa existe cateva persoane care sa ma citeasca si orice sfat sau incurajare vor sa dea, este binevenita. Sa incep si eu de undeva povestea mea...........A fost o zi trista de noiembrie undeva prin 2002 ....cand eu, suparata imi lungeam ochii in fata monitorului in speranta ca cineva, undeva ma va observa si va intreba de vreme sau orice.....sufeream ...din dragoste....de dorul de casa, intr-un satuc din Ungaria, departe de prieteni. Deja eram plansa de cateva luni bune si nu vedeam o iesire din penibilismul prin care treceam.....vinul si tigara erau cei mai buni prieteni ai mei.....sa nu mai zic de bluza lui sfasiata de pe umar intr-o gara cand el ma privea din tren si imi striga ....o sa vii si tu langa mine in italia.....si m-am tot dus :)) cu capul in nori si cu bicicleta pegas pe strazile din satucul acela pustiu, dar nicicum nu aveam sa ajung pana in italia....ba se desumflau rotile ca era "valiza" grea, ba trebuia sa imping bicicleta pe langa mine nereusind sa cobor o panta cu ea fiind incepatoare ;).....dar am pedalat...in lung si in lat tot satul in speranta ca voi ajunge macar in gandul meu langa el.....si iar ma intorceam in odaie, cu tigara in mana, cu paharele de vin si cu strigatele de ajutor catre Dumnezeu....si uite asa am reusit sa supravietuiesc luni intregi, zi si noapte intre oftaturi si lacrimi complacandu-ma in cea mai mare mizerie sufleteasca, asteptand sfarsitul lumii si incetarea suferintelor mele.....dar sfarsitul lumii nu a sosit si cu asta nici incetarea suferintelor mele......in schimb a aparut un El, sa ii spunem Neo ( fara parpalac negru si figuri de matrix )......un amic care in sfarsit m-a observat stand in fata monitorului asteptand sa fiu intrebata chiar si de vreme......
Si au inceput povestile fara sfarsit, asteptand cu nerabdare sa se deschida internetul din sat ( trebuia sa te programezi din timp prin telefon ca sa vina nenea Tolaczi sa deschisa usa si apoi sa porneasca serverul ca sa prind si eu o ora de net ) sa vorbesc cu el.....cu EL, pe atunci privindu-l ca pe un inger care a fost trimis sa imi readuca zambetul si sperantele, visele..... si parca.....parca Alis a inceput sa zburde...parca vinul nu mai era asa de acru si tigarile atat de tari.....acea bluza mototolita si plansa zacea undeva pe un fotoliu ......incepeam sa traiesc, sa zambesc....gesturi ce le uitasem demult, chestii marunte dar atat de importante pentru suflet...."si sa mai zica cineva ca barbatii nu pot sa faca bine".......cel putin la inceput :)
......si uite asa incepe povestea mea .....o poveste cu un amic care m-a chemat ACASA de sarbatori....
Abia atunci mi-am dat seama ca nu s-a terminat lumea, ca ma costa doar un bilet de tren sa ma intorc in civilizatie si sa imi reiau viata......asa ca mi-am facut bagajul.....l-am sunat pe print in italia si i-am dat de veste ca am asteptat prea mult dupa calul alb si ca Ileana Cosanzeana se intoarce la origini......mi-am facut valiza, am dat cu piciorul in pegas si cu un zambet laaaaarg am pornit in aventura.....acasa.....unde ma astepta cineva cu un pumn de zambet sa mi-l arunce pe fata :) nu va pot descrie senzatia pe care am avut-o in acea noapte pe la ora 12 cand am pasit din masina pe stratul de zapada abia depus pe asfalt.....eram acasaaaaa, acolo unde cineva , un amic ma astepta.......doamne ce nu as da sa fie inca odata 19 decembrie 2002, sa mai simt odata, doar odata acei fluturi in stomac.....sa mai am inca odata acel zambet atat de senin......
Si ne-am intalnit......era acolo, la internet caffe-ul de la etaj acel om care m-a incurajat sa sper din nou, sa lupt si sa nu renunt atata timp cat exista oameni care tin la mine....
Au urmat cateva seri de povesti, incercand sa ne regasim sperantele, el fiind tot dupa o despartire de cateva luni si cu "bufletul" zdruncinat......ne faceam planuri de sarbatori,( dintr-o data carciunul mi se parea cea mai frumoasa zi din viata mea) ..... chichoteam ca doi copii, mai furam cate un sarut inocent cand nu eram atenti....ce ne pasa....mai conta ca inainte de cateva zile sufeream? ca undeva, candva am primit suturi in fund si nu am reusit sa mergem mai departe?......nuuuuu, eram atat de fericiti si orbiti de prezenta celuilalt incat uitasem de orice gust amar.....uitasem ca afara erau cateva grade minus si era 2 noaptea, nu ne mai interesa ca nu vor mai circula troleele si el va avea de parcurs tot orasul pe jos.....nu mai conta nimic, un birt deschis la ora aceea tot gaseai ca sa iti incalzesti mainile la un pahar de ceai......nu mai conta nimic....eram acei doi amici care faceau planuri maaaariii de sarbatori :)........
Va urma
